Mă confrunt des cu probleme aduse de clienți legate de efectele pe care limitele prea lejer sau limitele prea dur stabilite în copilărie, o au asupra vieții de adult. Mai mult decât atât, una din cele mai des întâlnite situații în experiența cu copiii în grădiniță și în școală este cea în care copiii testează în permanență limitele și regulile, testează reacția părintelui sau a cadrului didactic. Este momentul în care învață mai multe lucruri: care sunt așteptările adulților de la ei, care sunt limitele de siguranță, în ce măsură sunt luate în considerare nevoile lor, care sunt modalitățile prin care își pot satisface nevoile, dacă sunt auziți, dacă e în regulă ce simt, ce au voie să spună și cât pot insista. Din toate aceste motive, felul în care stabilim limitele cu ei este foarte important pentru dezvoltarea sănătoasă din punct de vedere mental și emoțional.
Cum îmi dau seama că nu funcționează procesul de a pune limite ca părinte? Iată câteva semne:
- Fac pentru copilul meu ceea ce el poate (sau ar trebui) să facă singur: să se îmbrace, să mănânce, să își facă temele etc;
- Pun în permanență întrebări; interogând copilul peste tot și în privința a orice, nepermițându-i astfel să aibă propriul spațiu personal;
- Permit copilului să îmi invadeze spatiul personal și limitele în cuplu (doarme în patul matrimonial, intră în baie peste mine, face baie cu unul din părinți);
- Împărtășesc excesiv cu copilul despre viața personală, tratându-l mai degrabă ca pe un prieten decât ca pe un copil;
- Renunț la autoritatea părintească și permit copilului să preia controlul asupra casei, asupra deciziilor din familie, deși chiar dacă îl implică și pe copil, deciziile le iau părinții;
- Trăiesc prin copil în mod indirect; simțind ca și cum realizările și eșecurile lui sunt și ale mele;
- Când copilul este supărat mă simt neputincios și copleșit, având senzația că este responsabilitatea mea tot ceea ce simte.
Stabilirea limitelor sănătoase presupune mai multe etape. Prima etapă este de a clarifica ce e important și de ce pentru mine și în familia mea, urmând câțiva pași simpli:
1. Să mă lămuresc care sunt principalele valoril și reguli în familia mea. Cinci reguli respectate 100% din timp sunt mai bune decât 20 de reguli respectate când și când.
2. Să îmi dau seama cum o să pun în practică limita, într-un mod ferm dar și cu blândețe.
3. Să am în vedere care sunt instrumentele pe care le voi utiliza pentru a-mi ajuta copilul atunci când inevitabil va forța limita: ce pot face eu mai bine, consecințe sunt sau ce putem negocia.
4. Ce voi face dacă voi simți că nu mai pot ține limita chiar dacă știu că ar trebui, pentru binele copilului. De exemplu: avem stabilită limita de 1h pe zi în fața ecranelor dar apare o situație neprevăzută în care mie ca părinte mi-ar fi cel mai simplu să îl las încă o oră la ecrane cât timp îmi termin treaba.
A doua etapă este comunicarea limitei către copil, urmând pașii de mai jos:
1. Găsesc un moment adecvat comunicării limitei, de la același nivel, când copilul este liniștit, hrănit și odihnit.
2. Comunic așteptările mele: sunt precis, concis, folosesc putine cuvinte și cât mai simple. Îl rog pe copil să repete ceea ce a auzit pentru a verifica dacă a înțeles ce i-am explicat.
3. În funcție de vârstă și de tipul limitei, îl pot implica pe copil în stabilirea și modul de aplicare a limitei.
4. Întocmim un ”contract”, punem regulile la vedere. J
5. Recunosc un comportament adecvat atunci când copilul respectă limita, evit etichetarea.
6. Niciodată nu subminez celălalt părinte și nu țin secrete împreună cu copilul față de părintele celălalt.
7. Folosesc „consecințe naturale” de fiecare dată când este posibil: a spart un pahar, strângem cioburile, îi arătăm că acum avem un pahar mai puțin.
8. Îmi concentrez atenția asupra mea și nu asupra copilului. Când copilul acționează greșit și nu mă ascultă să mă gândesc la modul în care pot comunica EU mai clar ceea ce aștept de la el și abia apoi să-l fac responsabil atunci când nu ascultă.
În procesul (continuu) de stabilire a granițelor este important să îi lăsăm pe copii să simtă impactul unei granițe încălcate. Este important să-i ajutăm pe copii să experimenteze impactul trecerii granițelor, astfel încât să devină o parte a realității lor. Facem asta prin a recunoaște noi înșine când am trecut granița altcuiva și prin a ne cere scuze. Iar când copiii vor trece una, să le spunem asta și să vadă consecința. De exemplu: i-am promis copilului că vom merge la cinema după ce își face temele. Cu toate acestea, el stă în camera lui și se joacă pe tabletă. E important să mergem la el și să îi reamintim ce am stabilit iar dacă el nu revine la ce am discutat inițial este la fel de important ca și noi să rămânem constanți în privința limitei. Astfel, copilul va vedea consecințele și va ajunge să înțeleagă la nivel profund ceea ce așteptăm de la el. Va ști că ne ținem de cuvânt, va învăța granițe bune pentru el și va învăța cum să-i respecte pe ceilalți.