1. Spune Beigbeder ca dragostea dureaza 3 ani? Dragostea sau fluturii?
Hai să fim sinceri că pornim de la premisa că Beigbeder a scris un roman de ficțiune totuși și acest titlu juicy a fost ceea ce a atras în primul rând cititorii. Dragostea înseamnă mult mai mult. Da, este adevărat că multe relații încep cu partea de ”fluturi” când partenerii sunt foarte atrași fizic unul de celălalt și da, vorbim atunci de partea hormonală, biochimică ce se estompează în timp. Este adevărat și că mult timp, chestionarele din domeniu au concluzionat că majoritatea divorţurilor au loc în cursul celui de-al patrulea an de căsnicie.
O relație de cuplu înseamnă muncă. Nu vine de la sine și nu depinde doar de cât de mult îl iubim pe celălalt. O relație sănătoasă se măsoasă mai ales după timpul și atenția pe care le acordăm celuilalt. Cu alte cuvinte o relație bună înseamnă efort. Chiar dacă sună precum un clișeu, o relație de iubire începe cu a ne iubi pe noi înșine. Să ne iubim pe noi înșine presupune asumarea responsabilității pentru propria stare de bine. E o fantezie să credem că partenerul este cel responsabil de binele și fericirea noastră. DA! O relație de iubire sănătoasă se bazează pe sentimentele puternice dintre parteneri. Însă o relație implică o alegere continuă. Iar alegerea pornește de la autocunoaștere, conștientizare și asumare a propriilor nevoi, maturitate emoțională, și nu în ultimul rând autonomia a doi adulți care se susțin și își doresc să evolueze împreună.
În cuplu, mai ales la început, partenerii uită de lucrurile neîncheiate sau nerezolvate în viața lor. La începutul relației, acestea parcă nu există și nu au existat vreodată. Deseori așadar omitem faptul că la început nu există o totală dezvăluire a niciuneia dintre părți. Însă, din păcate, ulterior toate rănile anterioare ies la iveală, revin în forță în momentele de stres, oboseală, de criză a cuplului și cer să fie vindecate. Faptul că nu am vindecat trecutul ajunge să coste. Tardiv ne dăm seama că rănile anterioare ar fi trebuit conștientizate, spuse, confruntate mai devreme, atunci când ne era bine în cuplu. Dar atunci când ne e bine nu ne gândim la traume vechi, obiceiuri, convingeri rigide, vechi depresii sau anxietăți, nesiguranțe. Sau slabă autonomie și autocontrol. Îndrăgostirea le adoarme și ne lasă să visăm. Iar atunci când apar momente de greutate, firești în orice cuplu, găsim greu puterea să dăm piept cu realitatea, cu lucrurile pe care le-am lăsat nerezolvate.
Una peste alta, adesea după perioada de „fluturi” cum zici tu, multe cupluri nu au o rezistență la disconfort, iar la primele semne de tensiune, de greutate, de neînțelegere, chiar pe chestiuni mărunte, partenerii renunță și adesea o iau de la capăt în altă relație sfârșind cu același deznodământ. Un cuplu solid se construiește pe această rezistență la greu, pe momentele în care disconfortul se gestionează în cadrul relației. Nesiguranța și durerea, necesită timp să fie înțelese, frica de intimitate are nevoie și ea de multe confruntări și multe experiențe împreună, într-un cadru de siguranță. Necazurile, dificultățile inerente ale vieții e nevoie să fie gestionate împreună. Așadar, cheia e să avem răbdare cu noi și cu cel de lângă noi. La început este ușor. Și ca să fie mai ușor mai târziu, e nevoie să facem în fiecare zi un pas către descoperirea noastră, către descoperirea partenerului și către relația de cuplu. Astfel, când vor veni vremuri mai grele, toate acestea vor conta enorm și cuplul va avea pe ce să se sprijine. Din fericire, multe culturi (mai ales cele vestice dar nu numai) au înțeles deja toate aceste aspecte vis a vis de ce înseamnă calitatea relației și cum se poate ea menține și au început să dezvolte programe pentru tineri care să vină în întâmpinarea lor și să facă această importantă prevenție. Programe bazate pe terapie individuală și de cuplu la începutul de drum al relației, pentru a-i sprijini să se descopere, să se cunoască și să fie pregătiți pentru viitoarele greutăți din viața de familie.
2. Am impresia ca oamenii pornesc relatii/casnicii de la premise gresite. E suficienta iubirea? Ce factori ar trebui sa mai luam in calcul cand pornim la drum in cuplu?
Da, am crescut cu multe mituri legate de iubire și familie. Cum crezi că se nasc fanteziile despre iubire și viața de cuplu? Înțelegem și învățăm ce este iubirea din familia de bază: de la părinții și bunicii noștri. Din felul în care s-au comportat ei în relația lor de cuplu (cu afecțiune, certuri, distanță, compromisuri, reproșuri) și din mesajele pe care le-am primit direct de la ei. Maturizarea noastră emoțională se clădește pe ceea ce am moștenit de la ei și pe experiențele proprii din relațiile noastre anterioare. Experiențele emoționale din trecut își pun amprenta asupra convingerilor și așteptărilor legate de dragoste și cuplu. Copii fiind și vulnerabili, am avut tendința de a lua mesajele primite ca învățăminte de viață: „Iubirea înseamnă suferință, sacrificiu”, „Căsnicia distruge pasiunea și dragostea”, ”Toți bărbații înșeală”, ”Nu poți avea încredere în nimeni”, „Fericirea în cuplu vine de la sine, fără efort”, ”Bărbatul trebuie să susțină familia” sau ”Femeia are responsabilitatea de a ține casa și de a îngriji copiii” Etc. Mesajele primite atunci în copilărie de la persoanele de atașament, și-au pus direct în subconștient amprenta asupra felului în care privim relațiile noastre ca adulți.
Iubirea nu ne rezolvă problemele personale. Una dintre cele mai frecvente și nerealiste așteptări despre iubire și relația de cuplu este aceea că partenerul este responsabil de fericirea noastră. Vorbim aici de cei care își tot schimbă partenerii, ajungând mereu în punctul de a fi dezamăgiți deoarece nu și-au asumat rolul în eșecul cuplului: „Partenerul avea o problemă, din cauza lui ne-am despărțit.” Aceștia dau mereu vina pe celălalt pentru suferința, nefericirea și neîmplinirile personale. La cealaltă extremă sunt „cei dependenți de iubire” care nu înțeleg că autonomia, independența este esențială. Nu putem iubi dacă nu suntem capabili să fim și singuri, să tolerăm singurătatea, cu o stabilitate și un confort emoțional care să nu depindă de partener. Vorbim mereu de comunicare și intimitate în cuplu, însă cea mai importantă este capacitatea noastră de autocontrol, de responsabilitate personală. Multe dintre „problemele de comunicare” apar tocmai din lipsa autonomiei partenerilor. Un partener este dependent de celălalt, fie financiar, fie emoțional, fie este dependent emotional sau financiar de familia de bază. Oricare din acestea produc conflicte și face ca relația de cuplu să devină disfuncțională la un moment dat. În plus, din păcate întâlnim foarte multe persoane cu personalități disfuncționale și dificultăți sau tulburări de sănătate mentală al căror ”vindecare” nu poate să fie iubirea celuilalt, responsabilitatea celuilalt. Partenerul ne sprijină, e alături de noi, poate face unele schimbări de care avem nevoie pentru a rezolva problemele, însă nu poate să fie terapeutul sau sursa vindecătării noastre și nici nu ar fi ok să fie așa. Ideea în cuplu este să ne sprijinim reciproc și nu unul să se sprijine în permanență pe celălalt.
3. Care sunt cele mai frecvente probleme care afecteaza un cuplu si care ar fi calea de rezolvare?
Toate studiile din domeniu ne spun faptul că este perfect normal să avem discuții în contradictoriu cu partenerul. Acestea chiar ajută atunci când vine vorba de cunoaștere și de adaptare la schimbare și prin rezolvarea conflictelor putem evolua. Pe de altă parte, există cupluri pentru care certurile au devenit deja o rutină. 48% dintre cuplurile care s-au declarat ca fiind nefericite se ceartă zilnic, săptămânal sau lunar. Certurile intense nu sunt productive. Mai ales dacă sunt frecvente, în cele din urmă vor deteriora legătura până nu se va mai putea repara. De aceea, e important să învățăm să comunicăm deschis și clar cu partenerul. Să nu lăsăm fiecare discuție să evolueze la țipete, uși trântite și zile întregi în care nu ne vorbim. Să găsim puterea de a ne reconecta, de a merge spre celălalt chiar dacă ni se pare că nu am făcut nimic greșit. Să ne dăm seama că relația e mai importantă decât cine a greșit sau cine are dreptate.
Adesea cel care vrea să-și exprime durerea sau nemulțumirea devine critic, cicălitor, face reproșuri și îl acuză pe partener. Uite așa se creează un cerc vicios și două tabere: un partner fuge, iar celălalt fuge după el. Respingerea este teribil de dureroasă, adesea greu de vindecat și mai ales greu de asumat. Când nesiguranța este ceva ce am trăit încă de copii, căutăm implicit atenție, validare, devenind sensibili la orice fel de lipsă de atenție. Devine astfel dificil să cerem iertare și cu atât mai dificil să facem complimente, să apreciem sau să facem un gest bun către celălalt. Și asta justificând că celălalt nu a făcut nimic „spectaculos” să merite, nu a făcut nimic din ceea ce ne așteptam noi să facă. Însă în fapt, cel care tânjește după apreciere nu și-o asumă și nu știe cum să o ceară, astfel o caută din nou și din nou în feluri și locuri greșite. Nu am învățat toleranța la efort, eșec, disconfort: ”Pur și simplu nu a mers. Am încercat, dar nu pot face singur o relație să meargă”. Sau, și se întîmplă tot mai frecvent, mulți nici nu mai cred că este ceva de făcut – că pot fi sprijiniți, ajutați, ghidați. Că lucrurile se pot îndrepta sau că merită să își dea o șansă. Apelează în schimb la abordări simpliste, puerile și comode precum acele mituri, credințe fantasmatice: ”dacă doi oameni se iubesc, atunci lucrurile merg de la sine”, ”dacă m-ar iubi m-ar aceepta așa cum sunt”, ”ai știut de când m-ai luat că eu așa sunt” ori refuză din orgoliu sau din principiu ajutorul: ”nu avem nevoie de nici un psiholog, ce naiba știe el despre viața mea?”
CE SE POATE FACE? Chiar dacă acea pasiune de la început de drum s-a liniștit, asta nu înseamnă că nu mai trebuie să depunem efort în ceea privește relația și aspectul fizic de exemplu. În primul rând, e important să facem asta pentru noi înșine. Ne va crește încrederea și starea de bine, iar asta va avea un impact pozitiv în relație. Gesturile romantice, întâlnirile la care ne străduim să arătăm bine pentru cel drag sunt vitale pentru a menține dragostea de-a lungul anilor. Tocmai atunci când am devenit foarte confortabil cu cel de lângă noi, să investim timp și resurse pentru a menține atracția. Lucrurile mici și mărunte, făcute zi de zi de parteneri, s-a dovedit că au cele mai bune rezultate în calitatea relației. Să petrecem timp de calitate împreună, să facem dragoste, să ieșim la întâlnire, să facem cumpăreturi împreună, să gătim împreună, să petrecem timp special în doi chiar dacă au apărut între timp copiii. Să ne trimitem mesaje de iubire chiar dacă suntem de 10 ani împreună, să îl surpindem pe partener, să ne facem cadouri chiar dacă nu sunt semnificative financiar, etc. Și nu în ultimul rând, să petrecem timp cu oameni care au relații de cuplu armonioase, care să ne sprijine și să ne inspire. S-a dovedit că anturajul, comunitatea are un impact major în calitatea relației de cuplu cât și în rata de divorț.
Adesea, într-un moment de criză, primul gând este separarea, divorțul, comparațiile: „Alții au un partener mai bun” sau ”Gata, m-am săturat, pot să găsesc pe cineva mai bun”. Din păcate, a renunța mult prea devreme înseamnă totodată și repetarea greșelilor cu următorul partener. Firesc, deoarece problemele nu s-au rezolvat cu schimbarea partenerului. Și atunci ce e de făcut? Păi, să începem noi prin a face schimbări, și de multe ori și partenerul ne va urma. Poate nu imediat, ci după un timp. Și chiar dacă nu va fi așa, schimbarea noastră este pentru evoluția noastră și va fi de folos în următoarele experiențe,precum și în celelelte relații actuale din viața noastră. Așadar ideea e să nu renunțăm așa ușor la relație și partener ci mai degrabă să învățăm cum să cerem ajutor.
CÂT DE PREZENTĂ E INFIDELITATEA? Pe scurt, studiile ne dezvăluie faptul că aproximativ 61% dintre femei și 90% dintre bărbați au fantezii sexuale legate de alte persoane. La bărbați e chiar foarte comun să își creeze fantezii legate de femei pe care tocmai le-au întâlnit. Există și o veste bună, totuși! Nu s-a descoperit nici o legătură între aceste fantezii și satisfacția în relație. Dacă partenerul are momente când se imaginează cu altcineva, asta nu înseamnă că este nefericit în cuplu sau că plănuiește să fie infidel. Așa cum era de așteptat, persoanele care au o viață sexuală satisfăcătoare sunt mai puțin tentate să înșele. Nu este o garanție, desigur, dar sexul bun rămâne o cale de a ne conecta și de a menține intimitatea în relație, care nu va fi ușor înlocuit cu o aventură.
4. Unii se grabesc spre divort, altii prefera sa lungeasca pelteaua mai mult decat e cazul? Cand stim ca e cazul sa spunem stop?
O căsnicie sau o relație nereușită, scoate la iveală sensibilitățile și durerile noastre cele mai profunde, despre care nici nu știam că există înainte de a suferi. Adesea am observat că cei care s-au despărțit, în ciuda durerii și traumei despărțirii, aleg apoi același scenariu și ajung în noua relație în același punct: „Parcă e fosta, îmi reproșează și îi reproșez aceleași lucruri. Și părea atât de diferită!”. Realitatea e că schimbarea partenerului nu rezolvă propriile sensibilități și care au dus la ruptura inițială. Dimpotrivă, teama de a fi rănit, dezamăgit, teama de intimitate face ca următoarea relație să fie și mai dificilă mult mai repede. După o despărțire, e nevoie de un timp pe care să îl avem singuri, fără să intrăm în nicio relație romantică, cel puțin câteva luni, să redobândim autonomia, să conștientizăm responsabilitatea proprie în relația eșuată și să vindecăm ce e de vindecat înainte să pornim la un nou drum în altă relație. Altfel nu avem cum să îl vedem pe noul partener pentru ceea ce este el c persoană distinctă. Criticile pe care mi le aducea fostul partener au un sâmbure de adevăr? Să încep prin a schimba acele lucruri și altele pe care le-am descoperit după despărțire. Singur sau cu un terapeut. NU cu un alt partener. Care erau plângerile mele în relație? Poate m-am simțit controlat și criticat. Sau poate el era rece și distant? Știu că poate părea dureros să analizăm toate acestea, dar ele vor ajuta să vedem cum am contribuit la evoluția relației. Vina și învinovățirea celuilalt nu ne vor ajuta.
Cum am spus la început, dacă nu vindecăm rănile din relația anterioară, le vom repeta inevitabil. Un lucru e cert și e matematică pură: o relație înseamnă doi, oricât de mult ne străduim să arătăm cu degetul înspre celălalt atunci când lucrurile merg prost. Așadar, să luăm în calcul: ce anume dau eu în relație partenerului, din ceea ce el își dorește? Ce îl face pe el să se simtă iubit? Dorit, apreciat? Ce anume din trecutul meu (frici, răni și cicatrici) am adus în relația cu partenerul? Trecut care acum îl rănește și îl îndepărtează de mine? Și cel mai important: ce m-ar ajuta pe mine să vorbesc deschis? Ce am nevoie ca să fac asta? Cu el și numai cu el trebuie să vorbesc, nu există o altă soluție magică și el nu are cum să îmi citească gandurile. Eu sunt responsabil de nevoile mele. În loc să îi arunc cuvinte grele sau să îl jignesc uneori iremediabil, să fac eu un pas în față și să încerc să îmi dau seama ce anume s-a întâmplat între noi. Când anume a pornit totul, unde s-a produs fisura? Am avut și eu o parte a mea de vină? Niciodată, dar niciodată, nu iese fum fără foc.
5. Ce presupune terapia de cuplu, cand poate functiona si cand este sortita esecului?
Terapia de cuplu ne ajută să înţelegem multe aspecte, cum ar fi de ce s-au încheiat relaţiile anterioare de cuplu. Care au fost tiparele din relaţiile anterioare care au erodat treptat relaţia şi modalităţi de a le schimba. Ce înseamnă o relaţie de cuplu sănătoasă și cum ne reconectăm. Cum îmi păstrez identitatea în relaţie și cum recunosc mai uşor momentele de tensiune în cuplu. Cu cât cuplurile apelează din timp la terapie, cu atât sunt șanse mai mari de succes. Cu cât rănile sunt mai mari și mai cronice, cu cât distanța emoțională este mai mare între parteneri, cu atât e mai greu să reparăm. Și nu pentru că nu s-ar putea repara, ci pentru că de multe ori partenerii nu mai au resurse emoționale, simt că nu îi mai leagă iubirea și că celălalt nu merită efortul de schimbare. Terapia de cuplu înseamnă și terapie individuală, înseamnă o muncă atât în ședințe individuale cât și muncă în ședințe de cuplu.
Învățăm în terapie cum să ne reîntoarcem la noi, să înțelegem experiențele din trecut. Care sunt zonele de rezistență, transformare și evoluție. De exemplu: simt că am nevoie de mai mult timp cu partenerul? Atunci pentru binele meu, al nostru și sănătatea cuplului, poate important ar fi să învăț cum să fiu eu mai independent, să obțin bucurii și satisfacții și în afara cuplului și astfel partenerul nu se va simți sufocat. Dându-i spațiu, el se va apropia el de mine.
De multe ori în cuplu, partenerii reacționează diferit când simt că nevoile lor nu sunt împlinite. Atunci când simt că nu sunt ascultați, înțeleși, abandonați se instalează nesiguranța în cuplu, dar și o stare de disconfort ce de obicei ascunde nemulțumiri sau probleme personale. Consecința este că unul dintre parteneri se închide în el, se retrage, alege tăcerea și nu spune direct ce simte și ce vrea, iar celălalt e la polul opus. El simte nevoia să vorbescă, să exprime, să își spună durerea și nemulțumirile. Cel care merge către partener, cu mult efort și energie, la un moment dat obosește și renunță descurajat după mult prea mulți ani în care s-a simțit neauzit. Și uneori acela este momentul în care cel lua distanță începe să caute reapropierea. Mânat de teama pierderii relației, merge către partener. Din păcate adesea este prea târziu.
Pe Bianca o găsiți aici:
