În ultimii ani, în cadrul ședințelor pe care le am cu părinți și cadre didactice în cabinet sau în diverse conferințe, sunt tot mai des întrebată ce e cu acest parenting pozitiv și de ce atunci când îl aplică nu funcționează în demersul educației celui mic. Conceptul de parenting pozitiv este unul destul de nou, de multe ori nu foarte bine înțeles și în consecință aplicat uneori greșit.
Pentru a aduce puțină lumină în această privință, voi detalia în continuare câteva dintre principiile de bază ale parenting-ului pozitiv cu speranța de a ajunge informația la cât mai mulți dintre părinții și cadrele didactice dornice să aplice această modalitate de educație a celui mic.
Manifestarea iubirii necondiționate presupune că indiferent de acțiunea și comportamentul copilului, el este la fel de iubit iar adultul își manifestă iubirea față de el. Acest lucru NU înseamnă că aprobăm toate comportamentele copilului, chiar dimpotrivă, intervenim de fiecare dată când este necesar expicându-i alternativa pozitivă. Manifestarea iubirii necondiționate înseamnă că nu îl amenințăm, manipulăm sau glumim pe ideea iubirii noastre față de el. De exemplu: ”pentru că ai făcut cutare lucru nu te mai iubesc”, ”nu te mai iubesc pentru că m-ai supărat” sau ”dacă te mai comporți așa nu te mai iubesc.” Dacă ne manifestăm iubirea și aprecierea față de copil doar atunci când acesta a făcut ceva de lăudat, de apreciat, în general comportamente măsurabile și dezirabile, punem o foarte mare presiune pe copil deoarece este imposibil ca acesta să facă numai lucruri dezirabile de către noi, adulții. Pe lângă faptul că va trăi cu povara de a încerca să se ridice mereu la așteptări, consecința va fi că atunci când va face greșeli (inevitabil) va considera că este un copil rău ce nu merită iubirea părintelui, își va pierde încrederea în el și va incepe să ascundă lucrurile greșite pe care le-a făcut, din teama că va pierde iubirea persoanei dragi.
Neaplicarea de: pedepse, time-out și retragerea privilegiilor, beneficiilor ca și modalitate de sancțiune a comportamentului deoarece acestea crează furie, frustrare, neputință și conformism aparent (motivație extrinsecă de a schimba comportamentul) doar pentru a recâștiga drepturile de care a fost privat. Parentingul pozitiv presupune aplicarea alternativelor sănătoase și eficiente pe termen lung, (motivație intrinsecă) adultul fiind un ghid pentru învățarea comportamentului pe care dorim să îl vedem aplicat de copil. Da, există consecințe ale unui comportament sau ale unei fapte și copilul are nevoie să știe care sunt acelea. Învățăm împreună cum putem corecta și dobândi comportamentul dezirabil, apelând la încurajarea asumării responsabilității, apelând la multă iubire și empatie, la răbdare și perseverență. În acest caz, efectele pozitive se vor vedea pe termen lung, învățând într-un mod sănătos abilitățile de bază în viață și diferența dintre bine și rău.
Setarea de limite și reguli sănătoase, din punctul meu de vedere stă la baza acestui stil de parenting alături de iubirea necondiționată. Copiii iubesc regulile și limitele deoarece le garantează un mediu în care se simt în siguranță. În siguranță să exploreze, să se manifeste liber și să se dezvolte frumos. Prin setarea regulilor facilităm și încurajăm responsabilizarea, independența și autonomia copilului, venind astfel în sprijinul dezvoltării lui echilibrate. Există câteva reguli și limite clare, explicate copilului dar rigide, nu sunt negociate cu copilul ci este doar agreată-confirmată înțelegera de către acesta acestor limite. Acestea sunt limitele și regulile care se referă în general la siguranța fizică a copilului și a celor din jurul lui. Celelalte, multe dintre ele, pot fi negociate, pot fi stabilite și agreate împreună cu copilul. Este foarte important să discutăm cu copilul, să îl invităm să își manifeste dorința și să ținem cont de ea acolo unde este posibil. De exemplu: există regula că seara copilul face baie, dar putem negocia în privința orei la care să facă acest lucru. Sau, există regula că trebuie să meargă la școală cu temele făcute, dar putem negocia împreună când le face. Astfel, obținem mai multe lucruri: îl responsabilizăm, îi acordăm putere și autonomie în decizie și îi acordăm respect și încredere arătându-i că părerea lui contează. În consecință, construim și o stimă de sine ridicată prin încrederea manifestată în resursele proprii ale copilului. Un aspect foarte important de luat în considerare aici este faptul că odată negociată modalitatea de aplicare a regulei, suntem consecvenți în privința aceea. Nu mai negociem încă o dată și nu mai dezbatem. Am agreat de comun acord că facem lucrul respectiv în condițiile stabilite.
Validarea emoțiilor presupune că nicio emoție nu este greșită, că este natural să le simțim pe toate și că transmitem acest lucru către copil. Suntem alături de copil în timp ce simte emoții puternice, validându-le (văd că ești furios, înțeleg că ești trist, e normal să-ți fie teamă, etc) și învățându-l cum să le gestioneze. Îl ajutăm pe copil să facă față emoțiilor și să învețe să le gestioneze într-un mod sănătos alături de noi, prin oferirea de spațiu și timp, iubire, ascultare activă și empatie.
Validarea emoțiilor copilului prespune totodată și validarea emoțiilor proprii, fiind conștienți că ele sunt ușor observabile de către cei mici, aceștia preluând modul nostru de gestionare a lor și fiind astfel responsabili de a le trata cu seriozitate. Acest lucru înseamnă că suntem atenți la ceea ce se întâmplă cu noi și că avem grijă de noi înșine în primul rând, pentru a putea avea grijă de emoția copilului. Este normal ca unele emoții (ale noastre sau ale copilului) să ne copleșească și e important ca atunci când nu știm cum să gestionăm ce ni se întâmplă să cerem ajutor: de la familie, oameni dragi sau de la o persoană specializată.
Empatia față de copil și față de noi înșine înseamnă că explorăm și învățăm împreună, constant și pe parcursul experiențelor trăite. Empatia înseamnă că înțelegem că nu suntem perfecți ca indivizi, părinți, educatori sau profesori și în consecință nu putem să așteptăm de la copil acest lucru. Suntem într-un continuu proces de învățare și schimbare. Haideți să fim puțin mai deschiși față de noi și față de copii. Să ne acceptăm greșelile și să le acceptăm și pe ale lor. Să ne cerem iertare atunci când greșim, la fel cum așteptăm și de la copii să facă acest lucru. Să oferim respectul pe care îl cerem. Să acceptăm că suntem ființe unice și prin urmare învățăm să ne descoperim reciproc în fiecare zi și cu fiecare experiență. Ceea ce a funcționat astăzi, s-ar putea să nu mai funcționeze peste 2 luni și în consecință să avem încredere în resursele nelimitate pe care le avem pentru a găsi soluții noi și creative, împreună, la probleme noi sau vechi.
Unul din modurile prin care comunicăm că suntem de încredere, este modalitatea prin care avem grijă de cei dragi din viața noastră. Greșelile sunt inevitabile. Viața în sine este profesorul nostru, iar așa cum am mai spus, suntem într-un continuu proces de învățare. A fi perfect este o utopie, iar greșelile sunt esența progresului. Este mult mai important cum privim împreună greșeala, decât greșeala în sine.
Cum îmi place mie să spun, meseria de părinte este cea mai frumoasă dar și cea mai grea meserie din lume, una pe viață și de la care nu putem demisiona. O familie perfectă înseamnă niște oameni imperfecți care sunt alături unii de ceilalți indiferent de conotația momentelor prin care trec. La sfârșitul zilei, o familie iubitoare, găsește resurse pentru a ierta orice, membrilor acesteia.