Interviu de Alexa Stanescu
Oricât de mult am vrea, nu ne putem feri copiii de tot ce ne înconjoară, chiar și de oameni care vorbesc mai colorat. Și să nu fim totuși ipocriți, și noi mai scăpăm unele cuvinte mai neortodoxe la nervi. Vă mărturisesc, eu am făcut eforturi mari de când avea D. un an și ceva să nu mai vorbesc urât. Da, aruncam și eu cu unele cuvinte colorate la nervi. Dar încet încet mi le-am scos din sistem.
Dar ce facem când aude în alte părți? Nu putem controla toate interacțiunile copiilor și nici nu ar trebui. Trebuie să ținem cont că ei oricum imită tot: bun sau rău, dar mai ușor RĂU!:)
Hai să o luăm cu începutul:
1. De ce înjurăm, noi adulții? Am văzut un documentar recent care demonstra că înjuratul eliberează din nervi și stres, verbalizarea de fapt. Am putea la fel de bine să zicem când cineva ne taie calea în mașină: Să-ți cadă floricele pe parbriz, dar pe un ton nervos. O fi mai bine?
Adulții înjură în general ca o modalitate de descărcare a emoțiilor puternice: furie sau frică. Aceste emoții au un imact mare atât în suflet dar mai ales în corp. Am fost înzestrați cu cele patru emoții de bază pentru a ne proteja în situații cu posibil pericol. În momentul în care ne întâlnim față în față cu un pericol iminent, furia sau frica transmit corpului semnale puternice de activare și apoi corpul descarcă energia prin activitatea de apărare. Spre exemplu: dacă suntem în pădure și ne întâlnim cu un urs, frica și furia acumulate în corp ca sistem de apărare, se vor descărca prin luptă sau fugă. În schimb, în viața de zi cu zi nu ne prea întâlnim cu pericole concrete foarte mari. Însă corpul nu știe asta. Corpul se activează la fel și dacă există un pericol imediat real și dacă e unul imaginar. Dacă suntem în trafic și ne taie cineva calea în intersecție, corpul primește de la creier direct semnalul de pericol și se activează furia și frica. Șansele ca până la birou să ne întâlnim cu astfel de situații sunt mari și astfel corpul se încarcă de fiecare dată cu această energie de luptă sau fugi pe care nu o descarcă fizic niciodată, noi find statici în mașină. În avion se întâmplă același lucru. În cazul unor turbulențe, corpul se încarcă pe parcusul zborului cu energie și nu reușeste să o descarce în niciun fel. Acolo frustrarea este și mai mare deoarece noi nu avem niciun fel de control. La fel se întâmplă la birou în ședințe cu superiorul de care ne este teamă că ne va concedia, sau cu subalternii care au făcut greșeli în activitate. Prin urmare, energia aceasta rămânând în corp, devenim tot mai tensionați, stresați, iar una din modalitățile de descărcare a energiei este prin a înjura.
Diana Van Lancker Sidtis, specialist în științele comunicării și tulburări de comunicare susține că oricâte eforturi am depune, nu putem proteja copiii de contactul cu expresii colorate și nici nu îi putem împiedica să și le însușească. Nu avem cum. Mai mult, aceasta susține că datorită reacțiilor puternice pe care le trezesc în ceilalți, cuvintele interzise sau înjurăturile au o componentă emoțională pronunţată și prin urmare se consolidează foarte bine în mintea noastră. Cu alte cuvinte, pentru că sunt însoțite de emoții foarte puternice, aceste expresii sunt procesate diferit de creierul uman și nu mai sunt simple elemente de vocabular, ci veritabile structuri lingvistice. Timothy Jay, profesor și psiholog specializat în psiholingvistică și obscenități verbale, (vezi bibliografie la final) susține că înjurăturile și cuvintele interzise ne ajută să exprimăm emoții foarte variate la cel mai profund, succint și eliberator mod posibil în comunicarea umană. Din punctul lui de vedere, colorarea limbajului cu acești termeni reprezintă un mare pas în evoluția speciei umane pentru că ne permite să ne exprimăm furia a degenera în agresivitate către ceilalți. Tot el zice că: folosirea înjurăturilor variază în funcție de sex și cultură iar femeile și bărbații folosesc aceste expresii diferit. Bărbații înjură preponderent când sunt frustrați sau furioși și nu văd nimic greșit în asta. Femeile folosesc înjurături pentru descărcarea furiei când simt că pierd controlul și consideră că înjurăturile le-ar putea pune în pericol relațiile cu ceilalți.
2. Ce mesaje le transmitem copiilor când folosim înjurături?
În primul rând copiii observă că părintele descarcă furia sau frica prin a înjura. Chiar dacă de cele mai multe ori mai ales copiii mici, nu înțeleg propriu-zis cuvintele folosite de adult, ei percep foarte bine tonul, și limbajul nonverbal, agitația noastră și observă că adultul devine oarecum calm după aceea. Astfel, ei preiau modelul acesta de gestionare a emoțiilor puternice. Când copilului nu îi va ieși un joc, când îl va supăra fratele lui sau un prieten, va folosi aceleași cuvinte pe care le-a auzit la adult. Același lucru se întâmplă și cu agresivitatea. Dacă copilul vede la adulți că furia se descarcă prin agresivitate asupra sa sau asupra celorlalți, va prelua fix același model.
Ce putem face este să oferim un bun exemplu personal. Într-un studiu australian jumătate dintre părinţii chestionaţi au afirmat că proprii copii au învăţat să înjure de la ei. Rezultatele nu sunt surprinzătoare deoarece mai mult de 40% dintre părinţi au afirmat că înjură în fiecare zi. Așadar, cel mai probabil e nevoie de un exercițiu constant de a stopa comportamentului de a înjura în preajma copiilor. Dacă ne este dificil să ne abţinem atunci când suntem în trafic şi copiii sunt în maşină, să încercăm să găsim cuvinte alternative prin care să exprimăm frustrarea sau furia sau să facem o activitate să ne liniştim: ”mă simt furioasă/furios”, respirăm profund, numărăm pâna la 10 etc. În acest mod contribuim indirect la modelarea comportamentului copiilor care învaţă cum să îşi exprime emoţiile observând şi imitând cum facem noi în situaţiile reale de viaţă.
3. Bine - bine, și unii totuși or fi ușă de biserică și zic că la ei în casă nu se vorbește urât. Așa e. Nici la mine, însă nu poți ține copilul închis în casă și să îi limitezi interacțiunile. Sigur aude undeva, chiar și în parc de la alți copii și așa merge cercul vicios. CUM REACȚIONEZI? Îi ții o polologie? Îl cerți? Sau te faci că nu ai auzit (dar va repeta pana se asigură că ai auzit!!)
Da, înjurăturile, cuvintele obscene, videoclipurile cu conținut sexual sunt deja toate la un click distanță. În momentul intrării în comunitate are acces direct la înjurături de tot felul iar în momentul în care are acces la telecomandă, telefon sau laptop e clar că trebuie pregătit din timp cu cât mai multe informații de protecție iar noi să fim pregătiți pentru a răspunde cu calm la orice întrebare a lor. E important să controlăm cât putem programele TV, accesul la telefon și tabletă precum şi informaţia pe care o primesc copiii. Până la intrarea în școală copiii nu fac prea bine diferenţa între realitate şi ficţiune şi prin urmare ceea ce privesc şi ascultă sunt informaţii pe care le vor folosi frecvent în jocurile lor.
Înainte de a ne gândi cum reacționăm este important să definim ce e acceptabil în termeni de limbaj în familia noastră. ”La naiba”, ”Ce nașpa” sau ”Fir-ar!” pot fi acceptabile într-o familie și inacceptabile în alta. Sigur, în definirea limitei de acceptabilitate trebuie să ținem cont și de regulile sociale.
Copiii mici, până în 4-5 ani, sunt în etapa în care li se dezvoltă foarte mult limbajul. Ei învață, testează cuvinte foarte mult și le repetă pentru a verifica impactul acestora asupra noastră. Folosirea înjurăturilor nu se leagă de înţelegerea mesajului negativ ce se afla în spatele acestora, ci pur şi simplu de descoperirea unor cuvinte ce sună altfel decât cele obişnuite. Totodată, la această vârstă creierul este în masivă dezvoltare și într-o capacitate limitată de a face operațiuni de gândire, etapă care se deschide o dată cu începerea școlii. Deci până atunci nu este indicat și nici necesar să le explicăm cuvintele dintr-o înjurătură pentru că oricum nu le înțeleg, ci mai de grabă să venim cu o limită prin care explicăm succint că este un limbaj pe care noi nu îl folosim acasă deoarece conține cuvinte jignitoare, cuvinte ce ne rănesc. Putem face o paralelă folosind cuvântul: ”prost”. Chiar dacă suntem supărați pe cineva, nu îi spunem că este prost pentru că ar fi o jignire și am folosi cuvântul respectiv doar pentru că suntem supărați și nu pentru că este cu adevărat percepția noastră despre persoana respectivă.
4. Exista un mod gresit de a reactiona atunci când copilul tău înjură ? Pentru că instinctul este unul de șoc: de unde ai auzit, să nu mai zici așa ceva... , dacă mai zici o dată...
Este important să nu avem o reacție de șoc sau una exagerată prin țipat, pedepsit, pus întrebări foarte multe, interzis să folosească acele cuvinte. Cu cât este reacția mai vehementă și disproporțională cu atât este mai mare șansa de a se repeta întâmplarea, mai ales la copiii mici care așa cum am spus, sunt în etapa de învățare, de testare a cuvintelor și a impactului lor asupra celorlalți. Abordarea autoritară și furia cu care suntem tentați să interzicem categoric utilizarea acestor cuvinte nu poate avea decât efectul negativ de a îndepărta copilul de noi. Ce va înțelege este că nu are voie să folosească respectivele cuvinte în prezența noastră, dar va continua să le testeze impactul în prezența altor adulți sau copii.
Deci, să tragem aer în piept și să abordăm copilul cu calm și cu o curiozitate punându-i câteva întrebări simple: Ce a vrut să spună de fapt? Ce crede că înseamnă acel cuvânt? Unde l-a auzit? Și apoi îi explicăm că noi folosim cuvinte pe care le înțelegem iar atunci când aude, află cuvinte noi, este mai mult decât binevenit să ne întrebe despre ele.
În situația în care copilul înjură din cauza unei frustrări, de exemplu atunci când își dorește neaparat ceva, e important să nu cedăm doar pentru a se opri din foosit cuvintele respective. Este foarte important să menținem limita atunci când înjură, întrucât riscul este ca obiceiul să se perpetueze și copilul să procedeze astfel ori de cate ori nu i se indeplinește o solicitare.
5. De cele mai multe ori, copilul deși certat, este foarte încântat, râde și repetă până când o iei raznaJ. Ce e de făcut ?
Indiferent dacă ne vine să râdem sau pur și simplu este vorba doar de o grimasă, oricare dintre acestea îl pot determina pe copil să continue să înjure. El înțelege că ne-a amuzat și poate repeta cuvântul/cuvintele ori de câte ori dorește să provoace o reacție de râs.
Păstrându-ne calmul, îi vom demonstra că ceea ce a spus nu este atât de grozav încât să fie luat în seamă și astfel va fi mai puțin tentat să repete. Cum spuneam, este inutil să îl certăm. Este important totodată ca noi să nu râdem oricât de tare ne-ar amuza și să nu ne enervăm oricât de tare ne-ar frustra. Copilul este intr-o etapă de învățare, iar rolul nostru este de a-i fi ghid în acest proces. Dacă îl certăm că folosește niște cuvinte pe care nu le înțelege, ce obținem prin asta? Care este învățătura ce o primește? Copilul o să își spună oare: Nu voi mai folosi aceste cuvinte pentru că mă ceartă mama? Ca orice limită, pentru a fi respectată, ea trebuie să fie pusă calm, cu căldură, cu puține cuvinte și cu fermitate. Apoi repetată în aceeași manieră constant: ”Noi nu folosim aceste cuvinte în familia noastră. Așadar voi răspunde la întrebarea ta după ce o vei reformula.””Observ că nu te-ai oprit din a folosi acele cuvinte și observ că te amuză, însă după cum vezi, pe mine nu mă amuză și nu îmi plac. Eu nu vorbesc așa cu tine.”
6. Dacă observăm că vorbește urât prietenul lui cel mai bun? Sau părintele acestuia? Cum gestionăm situația?
Depinde foarte mult de contextul în care se folosesc cuvintele cu pricina. Dacă le folosește tot pentru a le testa impactul, intervenția noastră trebuie să fie aceeași precum acasă, scurtă și la obiect, fără prea multe detalii. Dacă însă folosește înjurături pe post de descărcare a furiei, atunci e nevoie să adresăm acea nevoie. Cea de învățare a emoțiilor de bază și a modalităților prin care avem grijă de ele. Când suntem furioși luăm o pauză de la activitatea respectivă; tragem aer în piept, numărăm până la 10; cerem ajutor; sărim în sus de 10 ori; ascultăm muzică; cerem o îmbrățisare, etc.
Așadar, din moment ce s-a stabilit că toată lumea înjură, ar trebui poate să acceptăm că toate lucrurile au un început și să nu îi judecăm prea aspru pe copiii noștri în această explorare a lumii. În cele din urmă, cei mai mulți învățăm cu ajutorul părinților când și cum să folosim aceste cuvinte fără a-i răni pe ceilalți. Copiii ne copiază întru totul și nu vor asculta întotdeauna ceea ce spunem prin cuvinte. În schimb, întotdeauna vor copia comportamentul. Pentru că exact asta fac copiii, copiază ca fiind ceva ce este bun și apoi integrează ca fiind un model. Iar noi ca părinți suntem primul model din viața lor.
Bibliografie:
Pentru mai multe idei de a reacționa la înjurăturile copiilor: Aletha Solter – Jocul atașamentului și Lawrence Cohen – Rețete de jocuri
Iar ca studii de specialitate:
Hartman, L. (1973). Some uses of dirty words by children. Journal of the American Academy of Child Psychiatry, 12(1), 108-122.
Jay, T. (2000). Why we curse: A neuro-psycho-social theory of speech. Philedelphia, PA: John Benjamis.
TIMOTHY JAY AND KRISTIN JANSCHEWITZ: The pragmatics of swearing
Kaye, B., & Sapolsky, B. (2004). Watch your mouth! An analysis of profanity uttered by children on prime-time television. Mass communication and society, 7(4), 429-452.
Schor, E., & American Academy of Pediatrics (2003). Caring for your school-age child: ages 5-12. New York: Bantam Books.
Van Lancker, D., & Cummmings, J. (1999). Expletives: neurolinguistic and neurobehavioral perspectives on swearing. Brain Research Reviews, 31(1), 83-104.
Pe Alexa o găsiți aici: https://www.facebook.com/search/top?q=alexisme%20by%20alexa%20st%C4%83nescu
